Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 29 februarie 2012

Misterele lui Charlie Chaplin - Charlie Chaplin's mysteries


(Română) Misterul naşterii celebrului actor Charlie Chaplin rămâne de nedezlegat. Serviciile secrete britanice, MI5, care au anchetat în anii ’50 simpatiile comuniste ale starului filmului mut, au descoperit că nu s-a născut în Londra, într-un cartier sărac, în 1889, înainte de a emigra în SUA, în 1910, aşa cum susţinea el odinioară. « Nu există urme în arhive de Charlie Chaplin, dar nici despre faptul că numele său adevărat al său ar fi fost Israel Thornstein», potrivit serviciilor secrete. S-a înlăturat şi ideea că Charles Spencer, cu numele de scenă Charlie Chaplin, s-ar fi născut în Franţa, cum s-a mai crezut. Nu s-a putut găsi niciun certificat de naştere cu numele starului. În 1953, venit la Londra pentru a-şi promova unul din filme, Chaplin s-a trezit că i s-a interzis să se întoarcă în SUA, în plină febră antisovietică (epoca maccarthysm-ului), deşi a negat simpatiile comuniste. Cinci ani mai târziu, serviciile britanice au ajuns la concluzia că cineastul nu constituie un “risc pentru securitatea naţională”. În ochii acestora era mai degrabă un “progresist” şi un “radical” decât un “comunist”. Considerat o victimă a maccarthysm-ului, Chaplin a fost folosit pentru a servi interesele comunismului. În ultimii ani ai vieţii, starul susţinea că era ţigan la origine. Actor, realizator, producător, scenarist şi scriitor, Charlie Chaplin a murit la 25 decembrie 1977 în Elveţia. Trupul lui neinsufletit a fost furat, la 1 martie 1978, de nişte mecanici elveţieni care urmăreau să-i stoarcă familia de bani. Din fericire, poliţia a găsit sicriul care a fost îngropat sub o placă de beton imposibil de dat la o parte. Chaplin a fost unul dintre cei mai faimoşi actori de la Hollywood, cariera sa de mai bine de 65 de ani fiind absolut remarcabilă. A avut 4 soţii, dar prima sa iubită, Hetty Kelly, care l-a refuzat şi a murit prematur, a rămas marea sa obsesie. Ultima soţie, Oona, care era cu 35 de ani mai tânără ca el, i-a dăruit 8 copii. Printre numeroasele sale filme se numără: “Dictatorul”, “Luminile oraşului”, “Piciul”. “Timpuri noi”, “Goana după aur”, “Domnul Verdoux”, “Circul”. 

Charlie Chaplin


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...