Minuni, mistere, secrete : Misterul orchestrei care a cântat până a fost înghiţată de ape – The Mystery of the Orchestra who played until Death

(Română) La o sută de ani de la scufundaea Titanicului au apărut mituri şi legende privitoare la tragedie. Multe din acestea despre unii din cei 2.224 aflaţi la bord în noaptea fatidică. Fiecare pasager are propria poveste. Millvina Dean, ultima supravieţuitoare de pe Titanic, a murit în mai 2009, la 97 de ani. Era un bebeluş de câteva luni când s-a îmbarcat cu sora şi părinţii la clasa a treia. Porniseră să înceapă o viaţă nouă în America, dar tatăl a murit şi s-au întors toate 3 în Marea Britanie. Luxul de pe Titanic, care se poate vedea în filmul lui James Cameron, a fost real. Era o scară monumentală, o imensă cupolă de cristal, pasagerii de la clasa întâi puteau să-şi aleagă stilul decorativ şi se bucurau de sală de gimnastică şi piscină. Pentru călătorie se încărcaseră 34.000 kg de carne proaspătă, 5.000 kg de peşte şi 3.200 kg de fructe de mare, 5.000 sticle de şampanie de lux. Cei dee la clasa ăntâi erau separaţi de cei de la clasa a treia de porţi metalice, care în noaptea naufragiului au izolat cabinele inferioare, transformând-o zona într-o enormă “închisoare” pentru cei fără dare de mână. Legislaţia nord-americană obligase armatorul să instaleze porţile pentru evitarea imigraţiei ilegale în portl New York. Una din legendele cele mai fascinante legate de Titanic se referă la orchestra sa. Când vasul a început să se scufunde, cei 8 membri ai orchestrei dirijate de Wallace Hartley se aflau în salonul de la clasa întâi, încercând să-i facă pe pasageri să-şi păstreze calmul. Artiştii nu au încetat să cânte şi, când vasul a fost invadat de ape, s-au mutat pe punte, unde pasagerii erau urcaţi în bărcile de salvare. Se spune că au cântat până au murit! Niciunul dintre membrii orchestrei nu a supravieţuit. Şi, deşi nu se ştie care a fost ultima melodie pe care au interpretat-o, unii susţin că aceasta ar fi fost: “Nearer to Thee, my Lord” (Mai aproape de Tine, Dumnezeul meu). Şi-au mai pierdut viaţa în naufragiu Isidor Strauss şi soţia sa, Ida, proprietarul magazinelor Macy's, al doilea cel mai bogat om de pe vas, după John Jacob Astor IV. Ida se îmbarcase iniţial într-o barcă, dar a sărit din ea, fiindcă nu a conceput să-şi abandoneze soţul, spunând: “Am trăit mulţi ani împreună, unde mergi, merg şi eu”. De la povestea lor, s-a inspirat de asemenea scenariul filmului “Titanic”, pe lângă alte două poveşti. Pasagerii de la clasa întâi au avut privilegiul să urce să primii în bărcile de salvare. La ora 1.00, din noapte, barca nr.3 a plecat cu 40 de persoane. După zece minute, a plecat o altă barcă, dar numai cu 12 pasageri (deşi capacitatea era la toate de 40). Apa rece nu permitea supravieţuirea mai mult de 15 minute. Se spune că fraţii Alfred, Bertram şi Thomas Slade, de profesie pompieri, au băut bere în pub-ul The Grapes şi ofiţerul superior un le-a permis să urce pe vas, alcoolul salvându-le viaţa. O poveste impresionantă este cea a pasagerei Elizabeth Ramell care l-a rugat pe mexicanul Manuel Urruchurtu, care tocmai se urca în barca nr. 11, s-o lase să-i ia local, fiindcă soţul şi fiel o aşteptau la New Cork. Bărbatul i-a cedat locul, cu condiţia s-o viziteze pe soţia sa în Mexic. Peste timp s-a dovedit că Ramell un era căsătorită şi un avea copii. Dar în 1924, şi-a împlint promisiunea făcută salvatorului său. Spaniolii Víctor Peñasco y Castellana şi María Josefa Pérez călătoreau cu subreta lor la clasa întâi. Luna lor de miere durase 17 luni şi se îmbarcaserp la Cherbourg, Când să urce cu toţii în barca nr.8, Victor a cedat locul unei femei cu un copil în braţe. Josefa nu l-a mai văzut niciodată pe Victor. Din mintea ei nu s-a putut şterge niciodată imaginea “colosului iluminat scufundându-se”. A povestit mai târziu cum auzea din barca ei orchestra cântând şi a văzut sărind, într-un imens zgomot, ultimele persoane rămase la bord. Ea şi servitoarea au fost salvate de vasul Carpathia, trupul lui nu a fost găsit niciodată. Potrivit legilor din epocă, nu a putut fi considerat mort decât după 20 de ani de la dispariţie. Văduva de 23 de ani nu l-a putut moşteni şi nici să se recăsătorească până la 43 de ani. Josefa a murit la 83 de ani, în 1972.