Misterele apocalipsei care a spulberat milioane de conifere

(Română) Catastrofa din Tunguska, Siberia, petrecută în iunie 1908, ridică încă semne de întrebare, după mai bine de un secol. La început, nu a fost decât o scânteiere albastră pe cer. Apoi, o stea tremurătoare. Câteva clipe mai târziu, doi sori erau desupra Tunguskăi, îi taigaua siberiană. Unul din aştri a explodat producând o lumină cu o intensitate de 100 de ori mai puternică decât a soarelui. Locuitorii nomazi din această regiune aproape deşertică au crezut că Ogdy, zeul focului, lovea pământul. ”O cascadă de foc”, după cum au descris puţinii martori, a sfâşiat cerul într-un zgomot asurtitor. Deflagraţia s-a propagat pe o rază de peste 1.000 kilometri. O coloană de fum s-a ridicat la o înălţime de circa 20.000 de metri. O undă seismică a făcut de două ori înconjurul globului, zguduind seismografele din lumea întreagă. În zilele următoare au avut loc fenomenii atmosferice stranii. În Europa, noţile au fost atât de luminoase că se putea citi ziarul numai la lumina stelelor, drept consecinţă a giganticului nor de praf care a reverberat şi amplificat luminozitatea. În dimineaţa de 30 iunie 1908, la 7.14 dimineaţa, a avut loc un eveniment extraordinar. Dar în regiunea aceasta din Siberia nu se putea ajunge uşor, aşa că abia în 1927 o primă expediţie condusă de mineralogul Leonid Kulik, specialist în meteoriţi, a ajuns la faţa locului. Peisajul descoperit de cercetători era apocaliptic. Pe o suprafaţă cu diametrul de 60 km, milioane de arbori erau culcaţi, zdrobiţi, smulşi. Totul părea să confirme ipoteza iniţială a astronomilor : un meteorit monstruos a lovit Terra. Oraşe precum Paris, Londra, New York, dacă ar fi fost atinse, ar fi fost pur şi simplu şterse de pe hartă. Dar, locuitorii nomazi, spun că zona era atât de puţin populată, încât numai o turmă de teni a fost mistuită de focul ce a cuprins pădurea. Insă membrii expediţiei au fost stupefiaţi mai mult de ceea ce nu au văzut decât de ceea ce au văzut. În zona mlăştinoasă în care se situa epicentrul, ar fi trebuit să fie un crater şi resturile meteoritului. Dar nu era nimic. Sau aproape nimic. Găuri pline de apă noroioasă l-au făcut pe Kulik să-şi imagineze că meteoritul a explodat înainte de a atinge solul şi că fragmentele rezultate le-ar fi provocat. Dar s-a dovedit că găurile nu erau decât crăpături în sol. Expediţiile următoare, din 1928, 1930 şi 1938, au adus puţine elemente noi, confirmând absenţa craterului şi a rezidurilor de materiale, ceea ce a dus la lansarea ipotezei că obiectul nu putea să fi fost un meteorit clasic. Imaginile fotografice aeriene au determinat inflamarea imaginaţiei omenirii, care a avansat cele mai nebuneşti ipoteze : explozia antimateriei, minigaură neagră, explozia unei pungi de metan, explozia unei nave extraterestre etc. Expediţiile din 1958, 1961, au studiat milioane de microparticule de metal şi silicat, ducând la concluzia că ar fi fost vorba de o cometă, al cărei nucleu e compus din gheaţă şi praf. Mărimea sa a fost estimată la 60 metri diametru şi greutatea de 60.000 de tone. Se crede că cea mai mare parte a componentelor sale s-a dispersat în atmosferă în timpul exploziei, nelăsând să cadă decât o ploaie de materiale diverse. În 1990, o echipă italiană a analizat picături de tăşină păstrate din 1908 în trunchiuri de conifere care încă sunt în picioare. S-a descoperit, astfel, o mare diversitate de microparticule de fier, calciu, aluminiu, siliciu, aur, cupru, titan, etc. Astfel, s-a făcut un portret mai precis al lui Odgy, porecla corpului cosmic după zeul focului al locuitorilor din zonă, care ar fi fost un hibrid între un asteroid şi o cometă, amestec de piatră şi gheaţă. Altfel spus, un corp suficient de dens pentru a traversa pătura atmosferică înainte de a exploda la altitudine joasă (între 6.000 şi 10.000 de metri), dar nu atât de masiv pentru a produce un crater şi resturi voluminoase. Dar alte bizarerii rămân de elucidat. Cum se explică spectaculoasa creştere a vegetaţiei în şi în jurul epicentrului catastrofei ? Alt mister se referă la mutaţiile genetice observate asupra unor insecte de către cercetătorii ruşi, indice al unor mutaţii genetice. Radioactivitatea terestră a crescut pe întreaga planetă în urma catastrofei. Efectele dezastrului sunt nemăsurate, dar rămân în mod curios necunoscute marelui public. Dacă traiectoria obiectului ar fi diferit numai cu câteva grade, s-ar fi înregistrat cea mai mare catastrofă naturală din istoria umanităţii.