Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Secretele mormonilor


Biserica mormonilor a declarat recent că a ajuns la 15 milioane de membri în întreaga lume. Vestea a fost anunţată la conferinţa generală bianuală care a avut loc la Salt Lake City, Utah (SUA) şi a reunit 100.000 de membri.
Ultima conferinţă gererală
Numită de fapt Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor Zilelor din Urmă, aceasta este una dintre bisericile care creşte cel mai repede ca număr de membri.

Preşedintele şi profetul său, Thomas S. Monson, a anunţat că s-a atins numărul de 15 milioane de membri şi a declarat că, în timp ce multe state şi naţiuni legalizează căsătoriile între acelaşi sex, legile umane nu pot face moral ceea ce Dumnezeu a declarat imoral, potrivit « Daily Mail ».
Profetul Thomas S Monson
Apostolul Dallin H. Oaks a mai declarat că, “spre deosebire de alte organizaţii care îşi pot schimba politica şi chiar doctrinele, politica noastră este determinată de adevărurile lui Dumnezeu pe care Dumnezeu le-a declarat de neschimbat “. S-a menţionat că este foarte important să fie femei într-o casă fiindcă au un rol esenţial în societate şi a avertizat împotriva ştergerii diferenţelor între feminin şi masculin. Femeile au fost încurajate să se îmbrace modest, să fie bune şi virtuoase. Carole M. Stephens, prim consilier în preşedinţiei Societăţii Generale de Alinare a spus că, şi bărbaţilor, şi femeilor li se dă “puterea preoţiei“, dar când merg la templele mormone cele două sexe au daruri şi puteri diferite. Femeile pot deţine multe poziţii de conducere în biserică, dar nu pot fi episcopi de congregaţii sau preşedinţi de ţăruş, care include o duzină de congregaţii. “Biserica continuă să crească în mod constant şi să schimbe vieţile a din ce în ce mai mulţi oameni în fiecare an“, a spus Monson. “Se răspândeşte pe Pământ în timp ce misionarii noştri îi descoperă pe cei ce caută adevărul“, a adăugat profetul. Monson a mai spus că biserica a fost fondată în 1830 cu 30 de membri şi după un secol a ajuns la 1 milion de membri. Din 1982, numărul membrilor s-a triplat. Peste o jumătate dintre aceştia trăiesc în afara SUA. În prezent există 80.000 de misionari în lume, faţă de 58.500 anul trecut. 

Templul din Salt Lake City
Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor Zilelor din Urmă este o biserică creştină restauraţionistă care a luat naştere în statul New York, SUA, al cărei sediu se află la Salt Lake City. În SUA sunt 6,16 milioane membri. Mai întâi s-a numit Biserica lui Hristos iar membrii săi o cosideră Biserica restaurată a lui Iisus Hristos. Denumirea de “mormon“, tolerată de membrii bisericii, are ca origine numele unui personaj din Cartea lui Mormon. În carte, Mormon este un profet, un şef militar şi gardianul analelor care ar fi trăit în jurul anilor 311-385 d.Hr. pe continentul american. El ar fi moştenit vaste anale istorice şi spirituale ale poporului care trăia în America şi ar fi adăugat istoria propriei vieţi. Acesta ar fi adunat relatări ale profeţilor precedenţi, gravate pe plăci de aur, dând numele său Cărţii şi supranumele bisericii şi membrilor. Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor Zilelor din Urmă afirmă că Iisus Hristos este Primul născut al Tatălui în spirit şi Fiul unic al Tatălui în carne. Că s-a născut din Maria din Betleem, a dus o viaţă fără păcat şi a împlinit Ispăşirea perfectă a păcatelor întregii umanităţi vărsându-şi sângele pe cruce. Că a înviat din morţi, garantând asfel învierea întregii umanităţi. Că este fiinţa cea mai importantă care a venit pe lume, că viaţa sa este exemplul perfect pentru modul în care omenirea trebuie să trăiască. Că toate rugăciunile, binecuvântările şi sacramentele preoţiei trebuie să se facă în numele său. Că este Creatorul, Salvatorul şi Dumnezeul întregului pământ, că va reveni cu putere şi glorie să domnească un mileniu pe pământ şi că în ultima zi va judeca întreaga omenire. Crucea creştină nu este utilizată ca simbol, mormonii preferând ideea lui Hristos înviat şi viu. În bisericile lor nu se găsesc cruci, nici statui şi icoane. Simbolul cel mai utilizat este îngerul Moroni, proclamând Evanghelia eternă locuitorilor pământului. O statuie reprezentându-l pe înger ornează vărful multor temple. Membrii Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor Zilelor din Urmă cred că biserica lor a fost restaurată de Iisus Hristos însuşi, prin intermediul profetului Joseph Smith. Potrivit spuselor sale, la 14 ani, Joseph Smith s-ar fi rugat în 1820 pentru a şti cărei biserici să se alăture. La acea vreme se afla în America şi era derutat, pentru că exista acolo un amestec eterogen de imigranţi cu diverse confesiuni şi religii. I s-ar fi arătat Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Iisus Hrisos, care i-ar fi spus că adevărata biserică a fost transformată şi pierdută de oameni şi că, dacă va rămâne credincios, prin el va fi restaurată.
Joseph Smith
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...