Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

vineri, 11 iulie 2014

Care animale au fost în spaţiu?

De departe cel mai cunoscut animal care a călătorit în spaţiu vreodată este căţeaua rusească Laika. În anul 1957, căţeaua a devenit primul animal care a părăsit suprafaţa Terrei. 
Din nefericire, Laika nu a supravieţuit. Aceasta a murit la doar câteva secunde din cauza stresului şi a
supraîncălzirii în capsula spaţială.
Doi ani mai târziu, în anul 1959, cercetătorii americani au trimis în spaţiu maimuţele din specia macacilor, Able şi Miss Baker, iar ambele animale s-au întors în viaţă pe Pământ supravieţuind din starea de imponderabilitate de la bordul navei. Cu toate acestea, Able a murit la scurt timp după aceea după operaţia de scoatere a electrodului care i-a fost implantat în piele pentru a face măsurători.
Membrii organizaţiilor pentru protecţia animalelor au protestat vehement împotriva experimentelor brutale făcute pe animale, însă, de abia în anul 1985, SUA au pus capăt experimentelor făcute pe maimuţe şi au trimis în schimb animale mai mici în spaţiu.

Pe lângă câini şi maimuţe, erau trimise şi alte animale în spaţiu pentru experimente precum şoareci, pisici, melci şi peşti. Aceste animale au fost supuse în permanenţă unor riscuri deosebit de mari, multe dintre ele murind la bord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...