Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 29 octombrie 2014

Ce se întâmplă după moarte- concluziile celui mai amplu studiu făcut vreodată




Un nou studiu medical a scosla iveală dovada că starea de conştienţă poate continua după moarte, scrie « The Telegraph ». În acest studiu, cel mai amplu de gen, cercetătorii de la Universitatea Southampton au examinat peste 200 de cazuri de persoane care au suferit un stop cardiac înainte de a fi resuscitate cu succes din SUA, Marea Britanie şi Austria. Astfel, s-a descoperit că în 40% dintre cazuri subiecţii şi-au amintit că şi-au păstrat un nivel de conştienţă în perioada în care s-au aflat în moarte clinică. Într-unul dintre cazuri, un bărbat de 57 de ani şi-a amintit cum plutea deasupra corpului timp de vreo trei minute, observând personalul medical care încerca să-l salveze. Mai târziu a reuşit să îşi amintească detalii explicite despre ce făceau salvatorii şi sunetele pe care le-a auzit în jurul său. « Ştim că materia cenuşie din creier nu poate funcţiona când inima a încetat să bată », a spus conducătorul studiului, doctor Sam Parnia. « Însă în acest caz, conştienţa a continuat în perioada în care inima nu mai bătea, chiar dacă în mod caracteristic în 20-30 de secunde creierul iese din funcţiune după ce inima s-a oprit ». Un număr semnificativ de pacienţi au relatat de asemenea despre vederea tipicului « tunel de lumină » descris de cei care au trăit experienţe aproape de moarte şi senzaţia de pace copleşitoare. Doctorul Parnia crede că mult mai mulţi pacienţi pot experimenta astfel de lucruri, dar nu sunt capabili să-şi amintească, din cauza medicamentelor şi a sedativelor folosite de medici în timpul eforturilor de resuscitare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...