Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

luni, 3 august 2015

Secretele lui papa Francisc

La nici două luni după ce 115 cardinali din conclava Vaticanului l-au propus drept noul papă , Francisc le-a explicat concetățenilor săi argentinieni că dorește cu adevărat să înceapă să schimbe lucrurile.
 Unii erau convinși încă de atunci că noul papă va schimba totul peste noapte, iar alții erau,
însă nesiguri de acest lucru.
Francisc este primul papă sudamerican, iezuit și primul de peste o mie de ani care nu s-a născut în Europa și primul care a ales numele Francisc în onoarea lui Francisc de Assisi, ocrotitorul celor sărmani.
Bergoglio, fiul unui contabil, a cărui familie a emigrat din regiunea Piemonte din nord-vestul Italiei în Argentina, a lucrat temporar ca laborant ( și pentru scurt timp ca angajat la un bar pentru a alunga scandalagii) și în anul 1956 a intrat într-un seminar de formare a preoților la vârsta de 20 de ani și încă de atunci a ieșit în evidență. El a ales societatea iezuiților care este în numele lui Iisus Hristos drept carieră spirituală.
Fiind timid, acesta își petrecea timpul mai degrabă cu săracii decât cu cei înstăriți. El avea puține pasiuni: literatura, fotbalul, muzica tango și gnocchi. Cu toată simplitatea lui, el a fost întotdeauna un observator ager al societății și a avut caracter de conducător din naștere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...